[NOU] Ordin comun - Ministerul Educației (5.338/01.10.2021) și Ministerul Sănătății (1.082/01.10.2021) - pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică
În urma emiterii unui nou ordin comun (Ministerul Educației - nr. 5.338/01.10.2021 și Ministerul Sănătății - nr. 1.082/01.10.2021) pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, precedentul ordin comun a fost abrogat, începând cu data de 1 octombrie 2021.
Principala reglementare introdusă în noul ordin este următoarea:
-
Scenariul de funcționare al unității/instituției de învățământ pe parcursul anului școlar/universitar se va actualiza în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/grupă/unitate de învățământ/conexă.
Citește tot articolul aici.
9.221 de dosare de înscriere la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat
În data de 26.09.2021, ora 23:59, s-a încheiat etapa de înscriere în aplicația informatică a candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru cele 8.652 de funcții vacante publicate la nivel național (6.231 funcții de director și 2.421 funcții de director adjunct), au fost depuse 9.221 de dosare. Acestea vor fi verificate administrativ, în perioada 27-29 septembrie, de către comisiile județene și comisia ce funcționează la nivelul municipiului București.
Listele candidaților ale căror dosare sunt conforme vor fi afișate în data de 30 septembrie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-urile acestora.
Sursa aici.
Apel de selecție în vederea constituirii/completării grupurilor de lucru pentru evaluările, examenele şi concursurile naţionale din anul şcolar 2021 - 2022
Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) gestionează procesul de constituire/completare a grupurilor de lucru pe discipline cu scopul de a pregăti:
-
Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a (EN II);
-
Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a (EN IV);
-
Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a (EN VI);
-
Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a (EN VIII);
-
Examenul naţional de bacalaureat (BAC);
-
Examenul naţional de definitivare în învăţământ (DEF);
-
Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (TIT).
Află mai multe detalii aici.
Ministerul Sănătății a validat chestionarul de exprimare a intenției de vaccinare în rândul elevilor minori. Ministerul Educației va disemina acest chestionar prin inspectoratele școlare județene.
Începând de vineri, 24 septembrie 2021, chestionarul (disponibil aici) va fi diseminat în unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligație de vaccinare și va fi pus la dispoziția părinților în vederea completării.
Persoana desemnată pentru protecția sanitară la nivelul unității de învățământ, în conformitate cu dispozițiile ordinului comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, va transmite Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către părinți/tutori legali.
În cazul exprimării intenției de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezența părintelui/tutorelui legal al copilului!
Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze și beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinților sau reprezentanților legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în școli de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și Direcțiile de Sănătate Publică.
Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură și pot fi transmise și în format electronic.
Sursa aici.
Mesajul ministrului Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, cu prilejul începerii cursurilor în anul școlar 2021 - 2022
Dragi elevi, învățători, profesori, părinți și bunici,
Am traversat împreună un an școlar dificil și suntem la începutul unui nou an ce poate fi la fel de complicat.
Vă asigur că voi fi alături de dumneavoastră, în efortul comun de a avea o educație de calitate, știindu-se deja că sunt promotorul fără rezerve al învățământului cu prezență fizică.
Vă îndemn să luați toate măsurile necesare, astfel încât pandemia să nu ne aducă din nou în situația de a trece la cursuri online!
Vă mulțumesc pentru că sunteți responsabili și hotărâți să avem cu adevărat români bine educați!
Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educației
Sursa aici.
Sesiunea august - septembrie 2021 a examenului național de bacalaureat începe luni, 16 august
Aproape 39.000 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor din a doua sesiune (august - septembrie) a examenului național de bacalaureat 2021, începând de luni, 16 august. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 24.988 de candidați provin din promoţia 2020 - 2021, iar 13.958 de candidați din promoţiile anterioare.
Probele scrise sunt programate în săptămâna 16 - 19 august, după următorul calendar.
Procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale se vor derula în intervalul 23 - 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice.
Citește tot articolul aici.
Info EU: [8 septembrie 2021] Conferinţă online „Învățarea și educația adulților - Un răspuns la provocările viitoare”
Preşedinţia Sloveniei la Consiliul Uniunii Europene, Ministerul Educaţiei Ştiinţei şi Sportului din Slovenia şi Institutul UNESCO pentru Învăţare pe tot parcursul vieţii (UIL) organizează conferinţa online Învățarea și educația adulților - Un răspuns la provocările viitoare (8 septembrie 2021).
Agenda evenimentului cuprinde sesiuni de dezbatere referitoare la:
- tranziţia dublă (verde şi digitală)
- provocări demografice pentru educaţia adulţilor
- prezentarea video a platformei electronice pentru educaţia adulţilor în Europa (EPALE)
- dobândirea de competenţe pentru o viaţă mai bună
- pregătirea celei de-a șaptea conferințe internaționale UNESCO pentru educația adulților (CONFINTEA VII).
Evenimentul se adresează tuturor actorilor implicaţi în educaţia adulţilor.
Persoanele interesate să participe la acest eveniment se pot înregistra aici, până la data de 1 septembrie 2021.
Sursa aici.