Posturi actualizate la 08.04.2021
Fisierul PDF poate fi accesat aici.
Informare despre grădinițele în care se organizează activități educative cu prezența fizică a preșcolarilor, în perioada 2 aprilie – 4 mai 2021
În conformitate cu punctul 5 al art. 2 din OMEC nr. 3125/2020 privind structura anului școlar 2020 – 2021, cu modificările și completările ulterioare, unitățile de învățământ pot organiza activități educative cu copiii, cu prezență fizică, pe perioada vacanțelor școlare. Astfel de activități se derulează în grădinițe, la solicitarea părinților și cu avizul Direcției de Sănătate Publică, în condițiile respectării prevederilor art. 3, alin. (5) din Ordinul comun 3239/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ, în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, dacă la nivelul localității, nu este depășită rata de infectare de 6/1000 de locuitori.
Prezentăm, în cele ce urmează, o situație centralizată a unităților de invățământ cu nivel preșcolar din județul Hunedoara, în care se organizează activități educative cu prezență fizică cu copiii, pe perioada vacanței școlare între 2 aprilie și 4 mai 2021, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara:
Declarație a ministrului Sorin Mihai Cîmpeanu privind utilizarea testelor antigen rapide în școli
„În 8 săptămâni de școală (începând din 8 februarie!), au fost folosite mai puțin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziție pentru testarea în școli.
Cauzele acestui insucces major au fost două:
1. Lipsa de personal medical sau indisponibilitatea acestuia pentru administrarea testelor antigen rapide.
2. Sunt considerate de foarte mulți părinți ca fiind «invazive»/traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică. Drept urmare, nu-și dau acordul pentru testarea în acest fel.
Soluția este utilizarea unor teste non-invazive care înlătură cele 2 neajunsuri (nevoia de administrare de către personal medical și reticența părinților cu privire la exprimarea acordului absolut necesar pentru elevii minori).
Testele antigen rapide rămase (peste 1 milion) ar putea fi redirecționate pentru testarea adulților.
A fost lansată seria de materiale informative pentru elevi/școli în cadrul campaniei „Om cu Om oprim pandemia”
Vă invităm să vizualizați și să descărcați afișele cu informații utile și reguli ce trebuie respectate pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-Cov- 2 în școli, lansate în cadrul campaniei „Om cu Om oprim pandemia”, derulată de Ministerul Sănătății, în colaborare cu Ministerul Educației, UNICEF și Universitatea „Babeș-Bolyai” (Catedra de sănătate publică) din Cluj-Napoca.
Informare privind rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2021
Astăzi, 31 martie 2021, s-a finalizat simularea examenului național de bacalaureat 2021 prin comunicarea rezultatelor obținute de elevii care au susținut probele scrise.
S-au înregistrat următoarele rezultate:
- Proba E.a) - Limba și literatura română - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 70,20%.
- 371 de elevi au obținut nota 10.
- Proba E.b) - Limba și literatura maternă - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 81,90%.
- 18 elevi au obținut nota 10.
- Proba E.c) - Proba obligatorie a profilului - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 51,40%.
- 772 de elevi au obținut nota 10.
- Proba E.d) - Proba la alegere a profilului - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 68,10%.
- 1.556 de elevi au obținut nota 10.
Rată de promovare generală (medii mai mari sau egale cu 6): 40,71%.
Județele cu cele mai bune rezultate au fost Brăila (52,1%), Cluj (51%), Galați (47,8%), Iași (47,3%), București (46,4%).
16 elevi au obținut media 10.
Comparativ cu simulările din anii precedenți, rezultatele se situează în același interval:
An |
2016 |
2017 |
2018 |
2019 |
2021 |
Procent de promovare |
38,39% |
38,23% |
39,55% |
42,15% |
40,71% |
Informare privind desfășurarea simulării probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat 2021
În perioada 22 - 25 martie 2021 s-a desfășurat simularea probelor scrise pentru examenul de bacalaureat 2021, după cum urmează:
- Luni, 22 martie 2021, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română. Au fost prezenți 112.153 de elevi. Nu au putut participa elevii din 78 de unități de învățământ liceal, aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori (aproximativ 5% din numărul total de unități). Din cauza unor tentative de fraudă au fost eliminați cinci candidați.
- Marți, 23 martie 2021, s-a desfășurat proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică, respectiv istorie). Au participat 108.913 elevi, din care 74.178 au susținut proba la matematică, iar 34.735 au susținut proba la istorie. Nu au putut participa elevii din 88 de unități de învățământ liceal aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori. Patru candidați au fost eliminați. Cea mai mare rată de prezență (94%) s-a înregistrat în județul Harghita, iar județele cu cea mai scăzută rată de participare au fost Brașov, Ilfov și Timiș, județe în care se află 72 din cele 88 de licee în care nu s-a putut organiza simularea.
Adaptarea structurii anului școlar 2020-2021 la situația epidemiologică actuală
Astăzi, 25 martie 2021, la sediul Ministerului Educației, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social. Au participat, alături de reprezentanții Ministerului Educației, reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și ai asociațiilor patronale, iar în calitate de invitați, reprezentanți ai elevilor, studenților și părinților.
Consultările cu partenerii de dialog social au vizat calendarul și modul de organizare a examenelor naționale, precum și propunerile de modificare/adaptare a structurii anului școlar 2020-2021 la realitățile impuse de situația epidemiologică.
În urma consultărilor deschise și constructive, luând în considerare toate propunerile formulate în contextul creșterii ratei de infectare cu virusul Sars-CoV-2, prin implicarea tuturor factorilor care pot să contribuie la implementarea măsurilor necesare pentru bunul mers al procesului de învățământ și asigurarea dreptului la educație, au rezultat următoarele concluzii: